Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Stalin - inviat din morti cu moartea pre moarte calcand

August 13, 2015Dan Birsan

Interviul care urmează mi-a fost luat de Alex. Căutiș, unul dintre cei mai valoroși și curajoși publiciști de azi, și va apărea în revista „Kamikaze”.

ALEX. ȘTEFĂNESCU: „DATORITĂ LEGII 217/ 2015, STALIN A ÎNVIAT DIN MORȚI CU MOARTEA PRE MOARTE CĂLCÂND”

Legea 217/2015, care interzice opiniile pozitive legate de personalități din România ce au fost acuzate de simpatii legionare, stârnește reacții în rândul intelectualilor români. Criticul literar Alex Ștefănescu ne-a oferit o scurtă prezentare a „calităților” legii respective.
REPORTER: Domnule Alex. Ștefănescu, cum vi se pare legea aceasta proaspăt promulgată, ce interzice opinii pozitive legate de personalități din România care au fost considerate la un moment dat simpatizante ale Mișcării Legionare?

ALEX. ȘTEFĂNESCU: Ceea ce s-a votat în Parlament ca lege nu este lege. Este un text propagandistic, ridicol și compromițător din punct de vedere intelectual și grotesc-înspăimântător din punct de vedere juridic. Pedepsele prevăzute sunt clare, de la − 3 luni la 3 ani închisoare −, dar faptele care urmează să fie pedepsite sunt descrise vag, astfel încât oricine, chiar și cineva cu desăvârșire inocent, poate fi acuzat de săvârșirea lor. În viziunea lui Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, tribunalele care judecă asemenea cazuri, trebuie să consulte Institutul „Elie Wiesel” – adică pe Alexandru Florian – ca să stabilească vinovăția unui inculpat. Dacă eu, de exemplu, la o petrecere, la vederea unui prieten, ridic mâna dreaptă, Alexandru Florian va decide dacă acest gest trebuie considerat un salut fascist sau o exprimare spontană a entuziasmului față de apariția unui prieten.

REPORTER: Aveți în minte câteva nume de mari români care ar putea fi cenzurați de legea aceasta și pentru care ati putea intra la pușcărie?

ALEX. ȘTEFĂNESCU: Dacă eu scriu în Istoria literaturii române despre Petre Țuțea și Mircea Eliade, despre Emil Cioran și Constantin Noica, despre Mircea Vulcănescu și Radu Gyr, evidențiind valoarea excepțională a operei lor, Alexandru Florian va decide dacă am practicat cultul unor fasciști sau criminali de război și dacă trebuie să fiu condamnat la închisoare.

REPORTER.: Se aseamănă cu legile comuniste această lege?

ALEX. ȘTEFĂNESCU: Da, se aseamănă. Mă miră că această lege (vizând, printre alții, mari scriitori români) este susținută tocmai de Alexandru Florian, care se exprimă greoi în limba română, în condițiile în care tatăl lui, Radu Florian, a folosit o viață întreagă limba de lemn a marxism-leninismului.

REPORTER: Ce le spuneți acelora care vă vor cataloga drept fascist, antisemit, pe motiv că nu sunteți de acord cu această lege?

ALEX. ȘTEFĂNESCU: Nu m-aș apăra, pentru că trebuie să ai I.Q.-ul foarte scăzut ca să îl consideri pe un om ca mine fascist, antisemit etc. Le-aș spune că așa-zisa lege are și alte „calități”: 1. Este antidemocratică pentru că limitează libertatea de exprimare. Și pentru că pedepsește anumite opinii cu închisoarea, făcând imposibilă o discuție firească (n-ar fi exclus ca, din cauza ei, să ajungem să vorbim în șoaptă, așa cum făceam pe vremea comunismului). 2. Este asimetrică, incriminând fascismul și trecând sub tăcere comunismul (deși s-a stabilit de multă vreme că ambele regimuri politice au fost dezastruoase pentru omenire, iar Parlamentul României a adoptat o declarație oficială care denunță caracterul „ilegitim și criminal” al regimului comunist). 3. Culpabilizează categorii întregi de oameni (de exemplu pe toți membrii unor organizații legionare) eludând caracterul individual al răspunderii în fața legii. Tocmai din cauza unui asemenea mod de gândire primitiv au avut de suferit evreii în timpul fascismului. 4. Este dogmatică, străină de spiritul științific, întrucât pleacă de la premisa că anumite concluzii privind perioada dintre cele două războaie mondiale au valoarea unor adevăruri absolute, imuabile, că nimeni nu mai are dreptul să cerceteze și să regândească pe cont propriu istoria. 5. Este sfidătoare, considerând corecte verdictele date de tribunalele comuniste care au dus la întemnițarea a 2.000.000 de cetățeni români (dintre care 200.000 au murit în închisori, supuși unui regim de exterminare).

REPORTER: Și vreau să vă mai rog ceva: Transmiteți-le un mesaj parlamentarilor care au făcut posibilă apariția acestei aberații, unii propunând-o (de la PNL), alții votând-o (de la toate partidele).

ALEX. ȘTEFĂNESCU: Prin modul cum este concepută, ca un instrument de persecutare a oricui pentru orice, această lege este stalinistă. Datorită ei, Stalin a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând. Cei care au elaborat-o, ca și cei care au votat-o, sunt infinit vinovați față de țara în care trăiesc.
 

Your rating: None Average: 5 (1 vote)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente