Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Propaganda roșie

July 19, 2015Dan Birsan

Propaganda roșie - Înjurați, înjurați și iar înjurați, stimați tovarăși! În calitate de băgător de seamă în ale politicii, citesc zilnic tot soiul de păreri și mesaje venite din partea unor oameni avizați, sau nu, care ne induc ideea că mergem pe un drum greșit în relația noastră cu axa Istanbul-Moscova-Beijing. Prost cum sunt, nu reușesc să deslușesc întocmai dacă este vorba de fiecare dată despre pură propagandă sau este vorba de convingeri reale ale autorilor. Indiferent cum o fi, nu pot să mă fac că nu văd vehemența în argumentare și limbajul pe alocuri agresiv al celor care țin neapărat să convingă, unii în schimbul a 50 de bani/mesaj iar alții pentru a demonstra, vorba aia, că știe și nea Ion, că și el e om. Pentru că tot vorbesc singur când scriu aici, o să spun și eu că propaganda roșie bine coordonată de slugi ale axei amintite funcționează al naibii de bine, dar nu suficient pentru a opri tăvălugul legii. Zilnic, vedem alți și alți bandiți prăduitori de țară cum se duc la beci iar asta nu face decât să-mi întărească încrederea că mai există șanse pentru schimbări radicale de practică politică și chiar socială.

Într-o discuție privată cu o importantă personalitate a României, acum vreo trei săptămâni, mi se spunea că țara aceasta nu a reușit să producă aproape deloc oameni de stat, aceasta fiind vina liderilor care ar fi trebuit să producă, la rândul lor, lideri. Un mare adevăr spus de un om care la rândul său își asuma eșecul. Dincolo de gravitatea situației, mai există un alt adevăr, acela că nici potențialii lideri nu se înghesuie să se bată pentru a reuși să schimbe ceva. O să-mi spuneți că liderii reușesc mereu să ajungă unde le este locul și este doar parțial adevărat. În România, sistemul de valori este cu susul în jos iar liderii se confundă de multe ori cu compromisul, corupția sau impostura. România are puțini din cei care se numesc „natural born leader” și din păcate și mai puțini potențiali oameni de stat. Soluția? Implicarea celor care sunt în măsură să ajute la cizelarea, șlefuirea, protejarea candidaților la asemenea poziții. Efortul larg al creării unor „oameni de stat” ar trebui să cuprindă, în opinia mea, și preocuparea permanentă pentru a asigura un climat favorabil dezvoltării personalităților ce urmează a reprezenta interesele noastre, ale tuturor. Dar aici, în țara celor care își promovează doar rudele, tinerii talentați sunt călcați în picioare până când se scârbesc și pleacă unde văd cu ochii. Mai am puțin și fac și eu același lucru, nu că m-aș considera vreun talent în penuria aceasta de lideri, dar sunt plin de răni făcute de niște mizerabili sub ochii pasivi ai celor care ar putea să intervină. Vorba românească înțeleaptă că nu trebuie nici pâine fără muncă nici muncă fără pâine, a devenit desuetă.

Am scris mai sus că vorbesc singur când scriu aici, glumind, desigur, dar nu glumesc spunând că este nevoie din ce în ce mai pregnant de solidaritate în susținerea drumului ales de români atunci când s-au alăturat NATO și UE. Fiecare dintre noi avem datoria morală de a nu lăsa forțele văzute sau nevăzute ale Moscovei să se desfășoare în voie. Libertatea de exprimare, de mișcare, de alegere confesională or politică, trebuie să fie și sunt valori fără tăgadă ale unui popor european care s-a luptat pentru ceea ce îl reprezintă, cu mari imperii. În ceea ce mă privește, voi promova aici sau pe site-ul nostru – pntcdbrasov.ro, atât cât voi putea, tot ceea ce voi crede că ne ajută să rămânem consecvenți în alegerile noastre. Tata m-a învățat că în viață este important să ai cuvânt, chiar dacă uneori pierzi. Poporul român a pierdut multe în istoria sa dar niciodată credința, limba, obiceiurile frumoase. Astea sunt lucrurile care contează. Mulțumesc pentru vizitele nenumărate de pe site-ul nostru și de aici.

articol de Daniel Remus Veres

Your rating: None Average: 5 (2 votes)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente