Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Prezidentiabilii

February 16, 2013pnt

Daniel Remus VeresDoi la Prefectură, doi la Școala de fete…

Nu am văzut emisiunea lui Robert Turcescu de aseară dar nu îmi este greu să comentez, fie și după lecturarea din mers a câtorva știri apărute azi pe internet. Se pare că situația din PDL nu este tocmai roz și de aceea ofensiva pentru preluarea acestui partid de către conducătorii diferitelor curente, să nu le spun aripi, a început. Odată cu anunțul doamnei Udrea, care ne-a spus franc că dorește să candideze la cea mai înaltă funcție din PDL, au început și luptele de imagine, iar pentru asta este nevoie de orice sprijin din interior sau din afară. Președintele Băsescu nu face notă discordantă între ceilalți pedeliști și îl vedem acum, cu tot aplombul său, cum sprijină ambițiile madamei de fier-beton a PDL. Nu spune nimeni că Udrea nu este purtătoare de nădragi, dimpotrivă, dar de la curaj și dorință de mărire se poate ajunge foarte ușor la prăbușire definitivă. Personal, nu cred că doamna Udrea poate să aducă pe linia de plutire un partid semi-devastat, mai ales că episodul cu Organizația București stă mărturie asupra capacității organizatorice și de conducere a persoanei menționate. Nu este treaba mea nici să mă bucur nici să mă întristez când îi văd pe cei din FSN 2 cum se frăsuiesc, dar nu îmi pot ascunde plăcerea.

Referitor la prezidențiabili, președintele Băsescu nu putea să remarce decât unul sau doi oameni potriviți pentru o asemenea candidatură iar unul dintre ei, în opinia mea, este Sever Voinescu. Cu toate că președintele are ochi bun atunci când trebuie să aleagă oameni, de data aceasta, dacă la Voinescu s-a referit, o dat-o în bară. Șansele de a câștiga alegerile cu un candidat care nu este pe placul partidului și mai mult, nu este suficient de cunoscut, sunt nule. Dacă s-a referit la Baconschi, el nu va avea nici atât șanse de a câștiga, poporul neagreând elitiști. Poate că ar fi bine să se orienteze către un alt candidat, nu neapărat din PDL dar obligatoriu de dreapta. În momentul de față, PDL-ul nu are niciun candidat capabil să câștige un asemenea scrutin și nici nu va avea în următorii 3-4 ani, Emil Boc fiind o glumă, sper. Alegerile parțiale de săptămâna trecută au arătat clar ce este PDL-ul acum și au demonstrat, dacă era nevoie, că ARD-ul a adus voturi multe peste ce avea să capaciteze PDL-ul. Aroganța în formă continuată a unor capre râioase cu coada ridicată, nu face decât să izoleze și să destructureze definitiv acest partid provenit tot din FSN, fie că-i place președintelui, fie că nu. Munca în comun a trei partide sau mai multe, ar aduce șanse sporite de victorie în fața unui Antonescu din ce în ce mai penibil. O spun clar: Mihai Răzvan Ungureanu este soluția momentului și poate unica viitoare.

Despre PNȚCD vă pot spune că merge pe drumul său iar reorganizarea sa este un lucru obligatoriu. Am hotărît să organizăm alegeri în toate organizațiile județene și să continuăm negocierile pentru o alianță de dreapta, de această dată o alianță politică. Așteptăm cu interes Congresul PNL și Convenția PDL pentru a vedea cu cine vom discuta pe viitor. Noi sperăm că vom avea puterea să ne facem auziți și să facem cu adevărat opoziție în România, deoarece în acest moment aceasta nu există. Ne gândim să organizăm la București un Birou de presă al partidului, un instrument de propagare a ideilor, proiectelor și părerilor național-tărăniștilor. Timpul ne va arăta dacă vom reuși să coagulăm dreapta sau vom vorbi fiecare pe limba lui. Vă salut cu respect.

Doamne ajută !

http://danielveres.wordpress.com/2013/02/15/prezidentiabilii/

Your rating: None Average: 5 (1 vote)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente