Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

De ce nu-i vom iubi niciodată pe ruşi.

May 11, 2014pnt

De ce nu-i vom iubi niciodată pe ruşi. Mărturii cutremurătoare despre sovieticii care ne-au bătut, umilit şi deportat bunicii

Pe data de 9 mai, mapamondul sărbătoreşte Ziua Victoriei în Europa. În această zi, în urmă cu 69 de ani, se semna la cartierul general sovietic din Berlin actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, document care a marcat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial pe teatrul european de război. Sfârşitul războiului a venit la pachet cu pactul secret de la Ialta, care a plasat România sub infama talpă sovietică pentru următorii 45 de ani.

Atrocităţile comise pe teritoriul României de către soldaţii Armatei Sovietice spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial nu reprezintă singurul motiv pentru care, în mentalul colectiv, românii nu-i înghit pe ruşi.

Rădăcinile antipatiei, spun istoricii, s-au înfiripat încă din perioada în care teritoriul actual al României se afla în zona de influenţă a Imperiului Otoman. La est, ţarii Rusiei dădeau semne evidente de tendinţe expansioniste, pe care le-au ascuns sub masca ortodoxiei, de apărători ai popoarelor creştine asuprite de Imperiul Otoman.

„În secolul al XVIII-lea a existat pe teritoriul actual al României, în virtutea afinităţilor religioase, un adevărat mesianism cu privire la ruşi. Românii îi aşteptau pe ruşi să îi elibereze de sub turci. Formal, în urma războiului ruso-turc dintre anii 1768 şi 1774, terminat cu Pacea de la Kuciuk-Kainargi, ruşii şi-au luat ca misiunea de apărare a popoarelor creştine aflate sub jugul otomanilor“, spune profesorul Toader Nicoară, istoric al mentalităţilor la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul UBB Cluj-Napoca.

Timp de mai bine de un secol, românii au simţit că promisiunea rusă nu se traduce în realitate. În 1812, Basarabia este cedată pentru prima dată Rusiei ţariste de către Imperiul Otoman.

"Ulterior anului 1877, când România şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Otoman, în rândul populaţiei a circulat informaţia că ţarul vrea să anexeze Principatele Române la Rusia. Aceasta a fost cea mai dură lecţie pe care opinia publică română a resimţit-o până în acel moment şi a reprezentat prima fisură serioasă în relaţia cu ruşii“, adaugă istoricul clujean.

Romania, prin hotararea Consiliului de Coroana de la Sinaia, din 21 iulie /3 august 1914 se declara neutra, o neutralitate armata, sub forma „espectativei cu apararea frontierelor", in pofida insistentei regelui Carol I, sustinut de liderul conservator P. P. Carp, ca Romania sa se alature Puterilor Centrale, potrivit tratatului special de alianta din 1883,. Premierul I. I. C. Bratianu a insistat pe faptul ca tratatul nu obliga Romania sa participe la conflict, intru cat nu alianta era atacata ci un membru al ei, Austro-Ungaria, era agresorul. Mentalitatea a fost aprobata de toate fortele politice ca o solutie de moment. Refuzul de a intra in razboi alaturi de Puterile Centrale reprezenta pozitia oficiala a detasarii politice a Romaniei de acestea, incluzand totodata optiunea ce viza eliberarea teritoriilor romanesti anexate Austro-Ungariei. Hotararea Romaniei a fost primita cu satisfactie de romanii din Transilvania si Bucovina care nu ar fi putut accepta o alianta a patriei mama cu stapanitorii lor vremelnici. Toata perioada de neutralitate va fi dominata de miscarea pentru realizarea eliberarii nationale.

Noul stat român a păstrat distanţa faţă de marele vecin de la est şi în timpul primului război mondial. România, condusă de regele Carol I, era aliata cu Germania şi cu Imperiul Austro-Ungar (pana la 1916), deşi imperiul avea încorporat un teritoriu românesc uriaş - Transilvania. În plus, diplomaţia românească a încercat pe toate căile în perioda respectivă să obţină garanţii că puterile occidentale vor proteja România faţă de Rusia.

Romani deportati in SiberiaA doua fisură serioasă în relaţiile româno-ruse s-a produs, crede Toader Nicoară, la sfârşitul primului război mondial, atunci când Rusia bolşevică a refuzat să recunoască realipirea Basarabiei la România. Mai mult, istoriografia rusă a clasificat unirea celor două teritorii drept un rapt.

A treia fisură, cea decisivă, datează din perioada celui de-al doilea război mondial.

„Din păcate, istoriografia românească nu prezintă suficient de bine ce s-a întâmplat în 1944-1945, când intrarea armatei sovietice în România s-a tradus prin atrocităţi uriaşe. Nu cred să fie perioadă istorică în care să se fi produs mai multe violuri în ţara noastră“, afirmă istoricul Toader Nicoară.

Citeste mai mult: adev.ro/n59asl

No votes yet

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente