Sufletul meu
colindă noaptea şi ziua,
colindă ziua şi noaptea
prin pădurea de turle din Brazi...

ca o stafie-a-dragostei,
în primul cămin
de tineri nefamilişti...
La nivelul (etajul) cel mai înalt!...
Urcă pitulat pe scara de servici...
Ba-i aici...,
Ba... nu-i aici!...
Arde ca un licurici!
– Sufletul meu, sufletul meu,
cum stai lângă poarta „cetăţii”
şi nimeni nu-ţi deschide,
nimeni nu te-aude,
nimeni nu te ştie...