Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Alex Stefanescu

Alex Ştefănescu, luare de poziţie

December 20, 2017Admin
Filed under:

Domnule preşedinte al PNŢCD
Aurelian Pavelescu

După cum ştiţi, acum doi ani am renunţat la funcţia de vicepreşedinte al PNŢCD, din cauza stării sănătăţii mele.

Va anunţ acum că renunţ şi la calitatea de membru al PNŢCD, ca urmare a dezacordului total, ireconciliabil între atitudinea dv. şi atitudinea mea faţă de demonstraţiile de protest din Bucureşti şi din multe alte oraşe ale ţării împotriva abuzurilor PSD. În timp ce dv. dezavuaţi această mişcare şi chiar cereţi SRI destructurarea ei, eu particip la ea cu entuziasm.

Vă asigur că preţuiese şi respect în continuare efortul impresionant pe care l-aţi făcut de-a lungul anilor pentru a menţine PNŢCD în viaţa politică.

18 decembrie 2017
Alex. Ştefănescu

Stalin - inviat din morti cu moartea pre moarte calcand

August 13, 2015Dan Birsan

Interviul care urmează mi-a fost luat de Alex. Căutiș, unul dintre cei mai valoroși și curajoși publiciști de azi, și va apărea în revista „Kamikaze”.

ALEX. ȘTEFĂNESCU: „DATORITĂ LEGII 217/ 2015, STALIN A ÎNVIAT DIN MORȚI CU MOARTEA PRE MOARTE CĂLCÂND”

De ce sunt la PNŢCD

October 10, 2014pnt

Ori de câte ori trec pe lângă sediul PNŢCD, de pe bulevardul Carol I, simt o puternică emoţie, ca şi cum aş trece pe lângă o biserică. De ce? Poate că nu voi fi crezut, pentru că azi cuvintele mari nu mai inspiră încredere, dar trebuie să explic de ce: din dragoste şi respect faţă de ţara mea.

Ar fi infinit regretabil sa nu sustinem PNȚCD

May 26, 2014pnt

Alex StefanescuUn inginer constructor, acum pensionar, îmi povesteşte că se afla la Canal, în timpul lui Dej, ca salariat al unui trust de construcţii şi că lucra cu deţinuţii politici, pe care nu avea voie să-i privească. Unul dintre condamnaţi se numea Corneliu Coposu şi, cu toate că nu l-a văzut niciodată la faţă, şi-l aminteşte foarte clar, din descrierile gardienilor. Era un bărbat atletic, un fost bărbat atletic, care, deşi slăbise groaznic, avea în continuare o rezistenţă ieşită din comun.

Alex Ştefănescu: ”Oamenii politici se simt complexați de intelectuali”

March 28, 2014Dan Birsan

Ediţia de astăzi i-a avut invitaţi pe scriitorul şi criticul de artă, Alex Ştefănescu, candidat PNŢCD la alegerile europene, şi pe Teodor Baconschi, candidat PMP. În studio s-a aflat şi Horia Tabacu, senior editor EVZ.

Tema discuţiei a fost oferta partidelor pentru alegerile europene.

LIVE TEXT
Domnule Ștefănescu ați luat decizia să vă retrageți de pe listele PNȚCD, de ce?

Votaţi oameni care să semene cât mai mult cu Alex Ştefănescu si nu veţi greşi.

November 4, 2012Dan Birsan

Alex StefanescuPentru prima dată în 20 de ani, sunt decis să susţin public un candidat la alegeri. În două decenii de jurnalism mi s-a părut corect ca, în ceea ce scriu, să nu ţin partea nimănui.

"Pe mainile cui?!" cu Alex Stefanescu despre politica si literatura

November 3, 2012pnt

"Pe mainile cui?!" cu Alex Stefanescu si Gheorghe Duduiala despre politica si literatura

Comentarii recente