Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Alegeri 2012

Pavelescu il ataca pe Basescu, dupa dezastrul de la alegeri

December 12, 2012pnt

Pavelescupavelescu.jpg" style="width: 300px; height: 450px; margin: 5px; float: left;">Liderul PNTCD Aurelian Pavelescu a declarat marti ca, din punctul sau de vedere, declaratiile presedintelui Traian Basescu din ultimele zile de campanie au dezavantajat ARD, avand in vedere ca mesajul principal al USL a fost impotriva acestuia.

"Cred ca ne-a dezavantajat, pentru ca mesajul principal al USL a fost 'Jos Basescu', iar aparitiile presedintelui au facut sens acestui mesaj. In primele doua saptamani, inexistenta acestui mesaj a creat mari probleme USL, pentru ca era un mesaj care functiona in gol, aparitiile presedintelui, care aveau rolul de a mobiliza electoratul de dreapta, nu si-au indeplinit scopul", a explicat Pavelescu.

Frankfurter Allgemeine Zeitung compara victoria USL cu cea a lui Hitler

December 11, 2012pnt

Karl-Peter SchwarzCotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung compara, intr-un articol publicat luni, victoria USL la alegerile parlamentare din Romania cu cea a partidului condus de Adolf Hitler - NSDAP - in anul 1933, scrie Romania Libera. Autorul articolului din FAZ, Karl-Peter Schwarz, care a scris o serie de materiale despre Romania, mai atrage atentia ca rezultatele alegerilor de duminica reprezinta o catastrofa pentru Romania si, implicit, pentru Uniunea Europeana.

In plus, autorul articolului compara victoria USL la alegerile din Romania si cu victoria comunistilor in alegerile din 26 mai 1946 din Cehoslovacia.

Ce va fi dupa 9 Decembrie. Piesa in cinci acte

December 4, 2012pnt

Robert TurcescuActul 1, scena 1

USL cistiga alegerile parlamentare cu peste 50%. In piesa noastra pot fi si peste, si sub cincizeci de procente. Nu e atit de important. Important este ca USL va clama o victorie categorica si, desigur, dreptul de a da tarisoarei primul-minstru.

Actul 1, scena 2

Traian Basescu ia act de rezultatul alegerilor si invita partidele politice pentru consultari la Cotroceni. Invitatia va fi trimisa separat pentru PSD, PNL, PC, UNPR, PDL, FC, PNTCD, PPDD, UDMR, minoritati si, daca am uitat pe cineva, sa fiu iertat.

Actul 1, scena 3

Lovitura eficienta si naucitoare impotriva statului de drept va fi dupa 9 decembrie

Ioan AvramCe a fost in vara a fost numai pregatirea. Ce va fi dupa 9 decembrie va reprezenta incununarea “efortului” depus de acesti conducatori ai USL dintre care unul este si prim ministru iar celalalt presedinte a Senatului. Ce este statul de drept am mai explicat si eu si multi. Cateva institutii independente si nesubordonate una alteia. Diferenta fata de dictatura este statul de drept. Nu aduce de mancare acest stat de drept dar aduce un regim democratic. Mancarea se face muncind, cladind, etc. Locurile de munca principala problema a romanilor pot fi ajutate sa apara intr-un stat de drept. Neavand capital romanesc singura asteptare este de la investitia straina.

Aurelian Pavelescu - mesaj adresat valcenilor

November 16, 2012pnt

Aurelian PavelescuDragi Vâlceni, fiindcă nu mai suntem ce-am fost, nici noi vâlcenii, nici Capitala şi nici restul ţării, trebuie să ştim ce-am fost odinioară şi ce-am fi putut deţine astăzi, dacă nu aveam neşansa unor guvernanţi subminatori şi incompetenţi în aceşti 23 de ani.

Increderea porneste din Inima si nu are grad de comparatie

November 12, 2012pnt
Mircea SchiauDragi Prieteni, incep mesajul meu cu un citat din Joseph Joubert care spunea că "Omul mediocru este conducător excelent pentru mulţimi mediocre".
 
Eu spun că Încrederea porneşte din Inimă şi nu are grad de comparaţie. Nu poate să fie decât Absolută ! Orice altceva se numeşte îndoială. Într-o proporţie mai mare sau mai mică.
 

Paleologu, despre "pornografia politica" si PCR-urile din Romania

November 12, 2012pnt
Theodor PaleologuDeputatul PDL Teodor Paleologu s-a aratat inca o data contrariat de intrarea lui Gigi Becali in PNL si a explicat ca partidele ar trebui sa fie organisme democratice, dar acest lucru e o "utopie" in Romania, unde toate partidele, inclusiv al sau, sunt "PCR-uri".
 
Invitat sambata seara la B1TV, democrat-liberalul a catalogat din nou intrarea lui Becali in PNL ca pe un "autogol", dar de data asta a adaugat "cu repetir", explicand ca atunci, "cand te incurci cu nebunul, iti face tot felul de aberatii".
 

Ion Cristoiu : Poporul român n-are memorie!

November 12, 2012pnt
Ion CristoiuCriticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu a hotărît să pună condeiul în cui şi să ia drumul mersului din bloc în bloc pentru a-l concura, la parlamentarele din decembrie 2012, pe Victor Ciorbea, în colegiul din sectorul 4.
 
Trecerea unui spectator al scenei politice în postura de actor i-a dat lui Robert Turcescu, duminică seara, la talk-show-ul Sub semnul întrebării, posibilitatea de a invoca două realităţi:
 
1) A intelectualilor seduşi de Cîntecul de sirenă al Politicii.

Exista un lucru mai rau decat oamenii rai! Abandonul oamenilor buni!

November 11, 2012pnt
Filed under:
Adrian MoraruParca iti vine sa spui ca e pacat ca s-a terminat perioada de inscriere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare 2012 caci s-ar fi batut partidele pe Saramet, Cercel- Duca, Diaconescu – presupusii capi ai retelei bancherilor despre care aflam zilele acestea cum, ajutati de functionari din Senat, AVAS, ANAF si MECMA au luat credite cu acte false de milioane de Euro. S-ar fi intalnit cu parte din mai experimentatii lor colegi gen Dan Voiculescu sau Cristian Rizea avand dosare penale in diferite stadii de cercetare, actuali parlamentari care recandideaza pentru un nou loc de senator sau deputat.
 

Stefan Vlaston: De ce Romania trebuie mereu impartita in doua?

November 8, 2012pnt

Stefan VlastonDaca la inceputul anilor '90 aveam scuza ca abia invatam democratia, eram la "gradinita", abia desluseam ABC-ul, dupa 22 de ani nu mai avem scuza asta. Am intrat si in Uniunea Europeana si tot in doua tabere suntem impartiti. Si alte cateva osti mai micute.

Noi, romanii, nu putem functiona altfel decat in paradigma: "cei din tabara noastra sunt aia destepti, cinstiti si competenti, ceilalti sunt prosti, hoti si habarnisti".

Comentarii recente