Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei
Mircea Cartarescu a scris si publicat vreme de zece ani un editorial saptamanal in “Evenimentul Zilei”.Cel aparut in 28.12.2012 este ultimul.Scriitorul a renuntat sa mai comenteze actualitatea politica(si nu numai) din Romania.
Intamplarea face ca intr-o dupa amiaza a acestei toamne, inca frumoase si fara precipitatii, sa fiu nevoit sa astept pe cineva ceva vreme pana isi rezolva vizita la doctor. Se intampla pe strada Dr. Baiulescu (intamplare) iara locul unde parcasem era vis a vis de cimitirul si parohia Groaveri din Brasov. Un cimitir mic cu biserica asezata in mijlocul lui. Trecusem de-a lungul anilor de zeci, sute de ori pe strada respectiva. De intrat nu am facut-o de multe ori. Nu s-a nimerit ca vreunul dintre cunoscutii, prietenii,colegii mei sa fie inmormantati acolo.
Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e usor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi.
Pe plan stilistic, toate poeziile lui Radu Gyr poartă pecetea inconfundabilă a autorului. Dar la nivelul conţinutului, cele mai importante creaţii ale sale nu ţin de subiectivismul unui temperament imaginativ, ci întruchipează năzuinţe şi valori colective. Nu poate fi vorba, după cum pretind unii, de o “schizofrenie” între pretinsa turpitudine morală a autorului şi reuşitele sale pe plan estetic. Aceasta pentru că, după cum am văzut, mesajul artei lui Gyr transcende cu mult acest nivel, fapt de care trebuie să ţină obligatoriu cont orice hermeneutică a operei sale.
Draga mama, a trecut ceva timp de la despartirea noastra. Inteleg foarte bine ca azi esti trista din cauza plecarii mele, dar a fost sfatul tau sa-mi caut fericirea pe alte meleaguri. Afla draga mama ca o duc „bine”, ma descurc. De dormit, am gasit o gazda mai lesne, un soi de baraca la periferie, fara caldura, fara apa, dar cu un pat pe care imi pot odihni corpul istovit de alergatura din timpul zilei.
Pentru prima dată în 20 de ani, sunt decis să susţin public un candidat la alegeri. În două decenii de jurnalism mi s-a părut corect ca, în ceea ce scriu, să nu ţin partea nimănui.
Vointa mea cea mare persistenta, intima, consumatoare si epuizanta, ar fi sa nu ma reintorc niciodata din starile strazii muzicale cu mici si bere, fasole cu ciolan si pui injectati cu apa, sa stau cu mana intinsa din patru in patru ani, odata vara si sa se repete in prag de iarna, sa traiesc exaltat, vrajit si innebunit intr-o betie de melodie manelista, sa-l vad pe Ion, Adrian, Radu, Marian, Liviu si Niki Spaga si Abramburica intr-o ebrietate de promisiune si cersetorie, sa-i privesc cum se ascund sub mantia masei saracite si amorfe pe tot plaiul mioritic, sa ascult cantecul tristetii ce nu vrea sa inceteze pentru ca ar fi dureros sa iesim din aceasta betie si lacrimi arza