Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Scrisoarea unui emigrant

November 15, 2012pnt

Gheorghe DuduialaDraga mama, a trecut ceva timp de la despartirea noastra. Inteleg foarte bine ca azi esti trista din cauza plecarii mele, dar a fost sfatul tau sa-mi caut fericirea pe alte meleaguri. Afla draga mama ca o duc „bine”, ma descurc. De dormit, am gasit o gazda mai lesne, un soi de baraca la periferie, fara caldura, fara apa, dar cu un pat pe care imi pot odihni corpul istovit de alergatura din timpul zilei.

Ziua ma pierd in aglomeratia – e asa un amestec multicultural, iar seara asist la „concerte” vesele in aer liber, care se aseamana cu concertele de la noi, din Piata Universitatii a anului 1990, despre care imi povesteai inainte de a ma determina sa te parasesc. Deosebirea intre ceea ce imi povesteai tu, si ceea ce vad eu cu ochii mei pe aici consta in faptul ca tinerii care participa la aceste “concerte”, se agita si isi cauta rostul in viata, nu sunt batuti cu bastonele de mineri si de “oameni de ordine”.

M-a impresionat telegrama prin care m-ai anuntat despre moartea bunicii. Stiu ca era nefericita din pricina conditiilor de viata. Era singura solutie pe care o mai avea la indemana pentru a scapa de greutatile vietii. Este trist ca dupa o viata de om, muncind din greu pentru a-ti castiga existenta, ajungi la vremuri de neputiinta sa constati ca tara a uitat de existenta ta. Trebuie sa te umilesti si sa accepti mila copiilor, a vecinilor sau a unor oameni cu “suflet”. Imi pare rau ca “starea mea de bine” nu mi-a permis sa vin acasa pentru a o conduce si eu pe ultimul drum.

Scumpa mea mama, cred ca iti datorez tot ceea ce sunt, fie in sensul bun, fie in sensul rau. Mi-ai lasat mostenire si toate betesugurile posibile, iar misiunea mea, in calitate de fiu credincios, este de a le duce la perfectiune.

Mi-ai cerut sa-ti trimit ceva bani. Imi pare rau mama, dar in ultimul timp merge din ce in ce mai greu cu “afacerile”. Darnicia oamenilor scade in fiecare zi; suntem multi la cersit si ne-au luat seama.

Dar nu fi disperata, peste putin timp vor veni zilele de sarbatoare ale Republicii si iar vor misuna cu “ajutoare” : o faina, un ulei. Faci ca anul trecut, stai de mai multe ori la coada si iti completezi rezervele pentru zile negre.Si mai este inca o solutie: a inceput campania electorala. Vor veni din casa-n casa pentru a va “convinge” sa le dati voturile. Sa nu refuzi nimic din oferta lor de “convingere” dar sa votezi asa cum stabilisem impreuna. Sa le spui celor cre-ti vor bate la usa, ca pe votul meu nu pot conta, deoarece eu imi caut fericirea precum m-au indemnat ei.

Am fost si am ramas un univers de regrete, de aspiratii, de tristete si nu voi putea deveni rand pe rand toate formele de culori ce exista si ce pot concepe ei; caci as vrea sa ma realizez in culori, sa fiu rand pe rand galben, albastru, violet, portocaliu – sa plutesc in culori si sa inghit culorile. Sa fiu melancolic in albastru, nebun in rosu, trist in galben, vesel in verde, nostalgic in violet si suav in portocaliu. Intr-o succesiune cromatica sa creasca fiinta mea si sa fiu izvorul si oglinda acestor culori.

Imi reprosez ca nu imi mai iubesc mama. Pai cum nu? Nu sti tu ca iubirea este cu atat mai intensa si mai profunda, cu cat distanta este mai mare? Iar distanta dintre noi este uriasa.

Te sarut mama si abia astept sa te strang in brate. Din pacate, numai bunul Dumnezeu stie cand va veni ziua aceea, in care voi strange banii necesari pentru a ma reantoarce acasa.

articol de Gheorghe Duduiala

Your rating: None Average: 3 (1 vote)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente