Sub înaltul patronaj al lui Ion Iliescu – marele bolșevic anchetat pe ascuns în aceste zile, armatele de infractori ale PSD se împrăștie în cele patru zări în căutare de adăpost. Până acum nu prea am văzut să scape vreunul de mânia instituțiilor de forță dar am văzut și simțit pe propria-mi piele, în schimb, furia unor muribunzi care atacă orbește pe oricine li s-a opus la un moment dat sau pe oricine continuă să li se opună. Mă feresc să fac publice situațiile prin care sunt nevoit să trec în aceste zile dar o să spun, totuși, că se încearcă lovirea și umilirea mea prin cozi de topor lipsite de orice urmă de respect, omenie sau conștiință. Dacă rezist, ne vom mai vedea în continuare măcar pe acest blog iar dacă nu, probabil că o să fiu încă unul care a plecat scârbit și învins din politica aceasta murdară, de Dâmbovița.
Vedeți și dumneavoastră ce se întâmplă în viața noastră politică, nu este nevoie să comentez evenimentele care rulează de dimineață până-n noapte pe televizoare însă cred că se impune să vă îndemn să observați cu atenție modul radical schimbat de a comunica al potentaților vremii. Vedem un Ponta care abia așteaptă să scape de povara guvernării și care cârpește guvernul doar-doar o pica în Parlament. Vedem un Dragnea care nu mai poate să țină în frâu tinerii partidului rușinați de asocierea continuă a PSD cu neo-comunismul, și multe altele. Sincer, aștept de mulți ani aceste clipe și le doresc marionetelor lui Ion Iliescu să dispară definitiv din istoria acestei țări. Timp de 14 ani ne-am luptat și ne luptăm încă să ținem în viață un PNȚCD lovit și demonizat continuu de către o șleahtă de comunisto-securiști dornici să scape de oprobiul public, sau de eventuale pedepse penale pentru miile de crime înfăptuite în anii comunismului și chiar după marea revoltă din 1989. Iată că a venit clipa să iasă la lumină adevărul despre crimele comise din ordinul unor oameni care, direct sau din umbră, conduc încă România. Procurorii și judecătorii nu se mai tem de nimeni și nimic în afară de Dumnezeu, iar acesta este cel mai bun și mai necesar lucru în această perioadă. Cât despre dispariție, o să vedem care dispare, PSD sau PNȚCD.
Noul an vine cu promisiuni de mai bine pentru noi toți. Avem un nou președinte, bine intenționat, popular și sprijinit din înaltele cercuri ale puterii mondiale. Îl așteptăm să ne lumineze și să ducă țara acolo unde merită. Cât despre propriul său partid, eu cred că ar fi obligatorie o reformă adâncă acolo, înainte de a prelua puterea. Nu poți să le spui românilor că le vei schimba viața în bine dar să vii cu aceiași oameni în prim-plan. Poporul s-a săturat de Orbani, Helvigi, Predoi sau Blaga. Să nu mai vorbim de cohortele de penali pe care încă îi oblăduiește “marele” PNL. În fine, se pare că după 15 ianuarie se vor schimba unele obiceiuri de a face politică în România, dacă se vor respecta angajamentele făcute. Îl așteptăm pe (încă) președintele României să ni se alăture. Dacă nu ne mai vedem până la anul, vă doresc Sărbători fericite și un nou an perfect! Vă salut cu respect!
Doamne ajută !
https://danielveres.wordpress.com/
- Dan Birsan's blog
- Autentificare sau înscriere pentru a posta comentarii