Ce a însemnat monarhia pentru România?

Monarhia constituţională a însemnat cea mai rapidă adaptare la civilizaţia modernă, efortul de modernizare a corespuns interesului fundamental al societăţii româneşti şi a asigurat manifestarea capacităţilor naţionale pe diverse domenii, nu în ultimul rând al culturii, când România a produs nenumărate valori în cele câteva decenii de manifestare liberă, în cadrul unui regim pluralist, care tindea să devină o democraţie, nu era încă o democraţie. Un pas s-a făcut după primul război mondial… O dată cu Constituţia din 1923… cu reforma agrară, cu votul universal.

***

A fost perioada interbelică perioada de aur a României?

Categoric da. Pentru că a fost ceea ce se numea realizarea idealului naţional. Eliberaţi de obsesia idealului naţional, ne-am putut îndrepta spre domeniile vaste ale universalităţii. Istoria nu mai era obsedant istoria românilor, ci era istoria universaslă, şi au început să apară valorile. Civilizaţia în general a fost cea universală. Mircea Eliade a fost una dintre cele mai strălucite realizări ale acestei cercetări. Spre toate orizonturile se deschidea cultura română, încât a fost o promisiune, un salt mare în evoluţia spre universal a culturii româneşti. [...]

Carol al II-lea e o personalitate contradictorie. Pe de o parte, s-a vrut şi a fost „voievod al culturii“ şi n-aş putea să nu recunosc că el a creat acel Institut de Istorie pentru Nicolae Iorga. Un institut pentru a găzdui biblioteca lui Nicolae Iorga, are vreo 80.000 de volume. A avut şi gustul culturii, indiferent că era pentru fastul lui, pentru dorinţa de afirmare, dar e aspectul pozitiv al activităţii lui, al dorinţei lui de afirmare.

Pe de altă parte, a avut tendinţa de a concentra puterea în mâna lui. Cu asta s-a distanţat de tradiţia lui Carol I şi Ferdinand, care au realizat acest miracol, o societate pluralist politică, pe care a condus-o Carol I magistral, cu jocul între cele două partide principale. După aceea, după primul război mondial, conservatorii s-au topit o dată cu baza lor socială. [...] Au venit apoi naţional-ţărăniştii, factorul de echilibru. Evoluţia generală în Europa, spre extreme şi spre regimuri totalitare, s-a repercutat şi aici şi l-au atras pe Carol al II-lea spre formula aceasta. A intrat în conflict cu Garda de Fier şi a urmat ceea ce ştim. Succesorul lui promitea să încununeze tradiţia pluralist-democratică a societăţii româneşti. Ghilotina externă a pus capăt însă acestei promisiuni.

***

Pe câţi dintre monarhii României i-aţi cunoscut direct?

Regina Maria ocazional, Carol al II-lea şi, desigur, Regele Mihai. Şi înainte de abdicare şi, mult mai bine, după 1989. [...]

Regina Maria m-a mângâiat pe cap şi i-a spus tatălui meu: „Îmi pare bine că sunt şi băieţi frumoşi, nu numai fete frumoase“. Tatăl meu şi-a notat lucrul acesta în jurnalul lui. [...]

L-am cunoscut ceva mai bine pe Regele Mihai, cel mai bine la revenirea lui în ţară, când i s-a permis să revină şi când, datorită faptului că Institutul Nicolae Iorga, al cărui director am fost ales în urma evenimentelor din ’89, a protestat faţă de acea blasfemie a unui demnitar, unul Baltazar [...] că toţi cei patru regi, deci tot regimul lor, a creat o situaţie negativă pentru România, nu mai ştiu exact cum a spus, dar că toţi patru au fost nişte… Regi care au exploatat ţara… Aşa, fără nici o distincţie, deşi era o mare deosebire între ei. Trei dintre ei au fost profund corecţi.

Iar faţă de această declaraţie absurdă şi mincinoasă a venit imediat o reacţie în cadrul Institutul de Istorie. Istoricii au spus că nu e adevărat şi au redactat un protest, m-am asociat şi eu, dar cu mare îndoială că televiziunea îl va transmite. În chip surprinzător, televiziunea a transmis. A fost un şoc intern şi şocul ăsta a mers până la Versoix, astfel că atunci când i s-a permis Regelui să vină în ţară, cu condiţia să nu desfăşoare activităţi politice, a transmis un mesaj prin d-l Băcanu, care venea de la Versoix:

„Regele vrea să stea de vorbă cu istoricii“. (L-am cunoscut puţin şi înainte de ’47, de izgonire). Şi ne-a fixat audienţă. Eu am improvizat un discurs în care am spus ce înseamnă pentru noi monarhia, mai ales pentru cei care au apucat să trăiască şi în timpul domniei lui, şi am încheiat cu o amintire personală – „Sire, vă amintesc că tatăl meu, Petre Papacostea, v-a fost colaborator apropiat în anii grei din timpul războiului şi de după război“. Şi el, cu glasul lui, uşor, zice :„Ţin foarte bine minte, Papacostea“.

***

Cum vă explicaţi că în continare în Europa monarhiile se bucură de un succes uriaş?

Pentru că au realizat, au creat acel regim de stabilitate, de continuitate, care e condiţia esenţială a oricărei realizări. Şi sunt ţări unde a reuşit foarte bine, mă refer acum la Anglia, care îl sărbătoreşte pe strănepotul actualei regine, proaspăt venit, unde monarhia, tocmai pentru că s-a aflat în fruntea unui regim democratic pluralist, a dat maximum de rezultate. Ţările nordice, de asemenea. Cel mai interesant exemplu, care nu e european, e Japonia. După ce s-a identificat cu un regim dur de dominaţie şi de expansionism, imperialism brutal, cu concursul învingătorilor americani, monarhia a asigurat continuitatea şi dezvoltarea excepţională a Japoniei.

Credeţi că acum, când se vorbeşte de revizuirea Constituţiei în România, ar trebui să se dea o şansă la dezbatere şi monarhiei?

Asta neapărat. Este o obligaţie a oricărui regim democratic să asigure orice variantă de regim democratic. Şi monarhia constituţională este un regim democratic care şi-a dovedit în trecutul României ataşamentul faţă de valorile democraţiei şi care a înlesnit evoluţia spre modernitate a României. Am susţinut întotdeauna că această excludere a monarhiei constituţionale din categoria formulelor între care au dreptul să opteze românii este o încălcare elementară a principiului democratic. Naţiunea trebuie să aibă dreptul să-şi aleagă formula democratică pe care şi-o doreşte. Ţin minte ce entuziasm fost când i s-a permis în sfârşit regelui să vină în ţară.

***

Vă gândeaţi în 1992 că va urma şi reconcilierea?

Nu. Când am fost să-l omagiez pe rege la Palatul Elisabeta, vine d-na Mezincescu după mine şi îmi spune: „D-le Papacostea, aţi primit o invitaţie la Cotroceni?“. Eu zic: „Da, am primit, dar nu vin“. „Vă rog să veniţi, că e şi Majestatea Sa. Să ştiţi că sunteţi invitat al Majestăţii Sale, că sunt două categorii de invitaţi, ai preşedintelui Iliescu şi ai Majestăţii Sale“ „Dacă sunt invitat al Majestăţii Sale, vin. Nu ştiam că suntem ca în Franţa, muşchetarii regelui şi muşchetarii cardinalului. Şi am fost. A fost concertul dat de tinerii de la Liceul de Muzică „Enescu“. Iliescu mă vede, vine la mine, îmi strânge călduros mâna, deşi eu l-am atacat în presă dur de tot, în primul rând pentru chestiunea asta cu Regele şi pentru toată politica lui de menţinere a dependenţei faţă de Moscova. In ciuda repetatelor mele atacuri dure la adresa lui, a venit, în cadrul marii reconcilieri cu monarhia, a venit la mine deşi spusese înainte că: „Papacostea are nostalgia monarhiei“. I-am spus tovarăşului care venise: „Spune-i d-lui Iliescu că mi-e greu să am nostalgia lagărelor lui Stalin“.

http://monarhiasalveazaromania.wordpress.com/2014/08/13/acad-serban-papa...