Fiecare conteaza - Inregistreaza-te si vino alaturi de noi

Cautare

Iuliu Maniu, un model unic

December 28, 2011pnt

Daca ne gândim astazi la viata si chiar moartea lui Iuliu Maniu ni se impun doua constatari: 
1. Nu s-a spus, nu se spune si nu se cunoaste adevarul întreg privindu-l pe acest om politic care, cu siguranta, va ramâne în istoria politica a României ca un unicat.
2. Este acum o evidenta faptul ca, în tot cursul vietii sale, si dupa moarte pâna astazi, el a fost urât, dusmanit, calomniat, marginalizat, persecutat si în ultimii sase ani de viata întemnitat si exterminat la Sighet.
 
Se poate spune ca, dintre oamenii politici, a fost unul din cei mai iubiti de catre poporul român (niciodata în istoria politica a României, un om politic si un partid nu au primit, ca Maniu si PNT, 78% si 80% din voturi în 1928, respectiv 1946, iar în 1945 era numit "parintele Patriei", dar paradoxal, în acelasi timp, a fost si cel mai dusmanit de oameni politici, regi, conducatori si dictatori).
Iata un motiv care ne impune noua, celor care l-am cunoscut si i-am cunoscut viata, sa marturisim adevarul vietii sale si sa descoperim cine si pentru ce l-a urât si îl uraste si astazi.
Ne îndeamna la aceasta atât dragostea de adevar, cât si convingerea ca adevarul despre Iuliu Maniu va permite pastrarea în tezaurul istoric al acestui popor a unui exemplu si model pentru toate generatiile ce vor veni.
Exista infinite modalitati de interventie a lui Dumnezeu în istoria neamurilor. Una dintre cele mai importante este sa ridice din mijlocul lor oameni cu har, daruiti cu calitati exceptionale, care au reprezentat pentru tarile si popoarele lor adevarate pietre de hotar, rascruci de drumuri glorioase, fauritori de destine. Sa ne gândim la poporul "ales", la Moise, la patriarhi, profeti, la regele David!
A fost Iuliu Maniu un astfel de om al lui Dumnezeu ales de Providenta pentru a-si servi neamul? Raspunsul la aceasta întrebare îl gasim în adevarul privind viata, lupta si moartea sa.
Pentru a putea judeca si întelege activitatea sa publica este necesara cunoasterea caracteristicilor perioadei în care a trait.
Iata-le: apogeul luptei de unire a românilor din Basarabia, Bucovina si Transilvania; cele cinci mari puteri care au amenintat aceasta unire si apoi suveranitatea si integritatea României mari: imperiul austro-ungar, imperiul tarist si comunismul sovietic; imperiul german si nazismul. Se adauga dusmania si iredentismul altor vecini. Au fost apoi cele doua razboaie mondiale si criza economica din 1938-1939.
În acest context un bun patriot si luptator devenea inevitabil, în acelasi timp, realizator si opozant.
Iata însirate în câteva cuvinte aspectele si împlinirile cele mai importante din activitatea lui Iuliu Maniu: liderul luptei nationale din parlamentul maghiar (a fost ales si de celelalte minoritati din imperiul austro-ungar ca lider al lor); principalul artizan al Unirii de la Alba Iulia; ca presedinte si conducatorul Consiliului Dirigent ("cel mai dificil guvern din istoria românilor" cum spune Iuliu Maniu) a întemeiat împreuna cu Ion Mihalache cel mai patriot, cel mai curat, mai democratic partid pe care l-a avut tara: PNT; opozant al unor partide corupte si antidemocratice în perioada de pâna la 1938; opozantul principal al dictaturii lui Carol II; prim-ministru al unor guverne care, cu toate greutatile enorme (criza economica mondiala), au întarit legalitatea organizând o justitie cinstita si independenta, a reformat toate institutiile culturale si administrative; în sfârsit, a fost principalul lider în lupta împotriva dictaturii carliste, antonesciene si comuniste.
Toate aceste realizari si lupta eroica terminata cu martirajul de la Sighet au fost posibile datorita unor însusiri si calitati umane si de om politic de exceptie. Voi însira câteva: verticalitate si principialitate morala bazata pe morala crestina, caracter de granit, dragoste fierbinte de neam si tara, disponibilitate totala la jertfa, crez democratic autentic, incoruptibilitate, umanism integral, dragoste de adevar, dreptate si legalitate si, mai presus de toate, o totala libertate interioara prin faptul ca nu era subjugat de niciun "idol": avere, putere, marire, vicii, placeri trupesti.
Aceste realizari si calitati i-au adus dragostea si o simpatie populara imensa. El a fost pe drept cuvânt pentru neamul sau modelul omului politic moral, modelul omului politic curajos si jertfelnic pâna la moarte, model de luptator, de vizionar si de modestie.
Cu toate acestea, cum am spus, el a fost si este unul dintre cei mai dusmaniti oameni politici români.
De catre cine si pentru ce?
- de catre maghiari, care vedeau în el principalul lider ce lupta pentru libertatea si independenta neamului sau;
- de oameni politici si partide politice corupte care faceau orice pentru a obtine si pastra puterea pe care o foloseau în interesul personal sau de grup, pentru care Iuliu Maniu reprezenta opozantul si democratul incoruptibil;
- de dictaturile de orice fel care vedeau în Iuliu Maniu opozantul lor principal;
- de cei care îl urau din invidie pentru ca nu se puteau ridica la nivelul sau de moralitate si intransigenta;
- de organismele oculte din tara si strainatate care îl urau pentru ca, la oferta lor de a li se alatura, Iuliu Maniu a raspuns: eu am jurat credinta lui Iisus Cristos si nu mai pot jura altcuiva si voi urma politica mea si a partidului meu si nu o politica ce mi se impune;
- de cei care îl percepeau ca pe un reprezentant puternic al taberei lui Iisus Cristos. Iisus a spus "Eu am venit sa aduc sabia nu pacea" aratând ca oamenii se vor împarti în doua tabere: mica turma a Sa si lumea anticristica. "Cei din lume" era normal sa îl urasca pe Iuliu Maniu;
- ura si dusmania împotriva lui Iuliu Maniu au luat forme diverse: denigrare, calomniere, dispret; interpretari tendentioase si false ale istoriei; marginalizare; "campania tacerii" folosita mai ales de comunisti; procese mincinoase împotriva rudelor apropiate (ex. procesul Skoda: judecatorul Petrescu a marturisit la Jilava avocatului Liciniu Faina ca a fost obligat de Carol II sa "aranjeze" prin fals procesul Skoda); persecutii, arestarea si exterminarea fizica.
Cu siguranta istoria adevarata a acestui om politic român se va scrie odata si odata. Atunci toti acesti calomniatori si mincinosi vor fi vaditi ca atare, iar Iuliu Maniu va fi lasat sa-si ocupe locul de model unic al istoriei românilor.
Iuliu Maniu nu are nevoie de statui. Singura statuie pe care o merita este cea a adevarului privind viata, lupta si moartea sa.
 
 
 
 
Interventie prezentata de Ioan Z. Boila la comemorarea lui Iuliu Maniu de la Cluj, din 9.02.2008