Ion Ficior, fost comandant al coloniei de munca Periprava, acuzat de zeci de fosti detinuti ca a instaurat un regim de exterminare, spune ca cei închisi acolo n-au murit nici de foame, nici de bataie, ci de batrânete, într-un interviu realizat de Gândul.
Peste 40 de detinuti politici, supravietuitori ai închisorii de la Periprava din Delta Dunarii, un adevarat "lagar de exterminare", asa cum chiar ei îl numesc, îsi amintesc perfect de conditiile de detentie si în special de torturile aplicate personal de catre comandantul Ion Ficior, potrivit tortionari.gandul.info.
În interviul acordat publicatiei online, Ficior spune ca educatia sa de baptist nu i-ar fi permis sa faca lucrurile de care este acuzat si ca a fost mult timp hartuit pentru religia sa. El povesteste cum s-a înscris în Partidul Comunist, cum a ajuns sa lucreze la Directia Generala a Penitenciarelor, din 1951, respectiv la Periprava, ca loctiitor, din 1958, si în functia de comandant, din 1960.
"Comandatul avea atributiunile lui de comandant. Nu avea atributiuni sa bata, nici sa înjure", spune Ficior, întrebat ce i s-a spus sa faca în pozitia pe care o ocupa la Periprava, desi admite ca anterior, pe când era la Penitenciare, adjunctul ministrului de Interne de atunci daduse dispozitii verbale "ca si detinutii de drept comun si politicii sa simta puscaria", adica "si cu bataie, si cu chestii din astea…".
Tot el spune ca educatia de acasa nu îi permitea sa înjure si nici atât sa bata pe cineva. "Eu am dat ordin sa nu fie loviti oamenii. Am spus ca pe acela care încearca sa loveasca vreun detinut, îl dau afara", declara Ficior.
Pus în fata marturiilor unor detinuti de la Periprava, conform carora acestia erau înfometati si batuti, astfel ca zilnic murea câte unul, Ficior spune: "Nicaieri nu am facut asa ceva. Nu mi-am permis. Daca eu faceam asta, apoi de la mine în jos faceau toti. (...) Pai, daca în fiecare zi trebuia sa moara câte cineva, cât am stat acolo, oho…".
Întrebat cum explica moartea a 44 de detinuti în perioada decembrie 1959 - iunie 1960, asa cum este consemnat în documentele oficiale, Ficior raspunde ca "au murit de batrânete". "Oameni care s-au îmbolnavit, i-am tratat cât am putut eu. Nu am fost eu… Sunt lucruri peste putinta oamenilor. Daca se duce la spital si la spital moare, e de vina cine?", mai spune acesta.
El da ca exemplu si cazul unui detinut care urma sa fie eliberat si, în drum spre postul de control, "s-a împiedicat, probabil ca suferea si cu inima, si a cazut cu nasul în nisip. N-a mai apucat sa îsi ia biletul de eliberare. A murit".
Întrebat cum pot minti zeci de oameni care vorbesc despre batai si torturi îndurate de detinuti, Ficior spune "Eu am dat ordin sa nu se întâmple treaba asta, daramite sa o fac eu? Poate, nu 10, 100 de detinuti sa scrie treaba asta. Sigur ca ei nu ma pot aplauda pe mine".
La întrebarea privind acuzatiile a cel putin doi fosti detinuti conform carora el si Nicolae Moromete, un alt comandant de penitenciar renumit pentru cruzimea sa, îi alergau pe detinuti cu caii si îi loveau cu parul, fostul comandant de la Periprava raspunde "Nu saream peste ei?", si-apoi: "Cum sa fac asta, domnule?! Va puteti imagina ca un om credincios, ca mine, sa faca asa ceva la Periprava?".
Totodata el sustine ca detinutii decedati erau înmormântati în cimitir, cu cruce, pe care le erau trecute datele, si nu în gropi comune, în colonie.
Ion Ficior mai povesteste ca îi ptoteja pe credinciosii adventisti, pe care nu îi pedepsea daca nu munceau sâmbata, dar si pe preoti, lasându-i sa se roage, si ca permitea detinutilor sa corespondeze cu familiile. "Eu ma mir ca nu am fost tras de mâneca pentru multe alte lucruri", declara el.
Din marturiile a patru dintre fostii detinuti de la Periprava intervievati de Gândul a reiesit acelasi lucru, respectiv faptul ca în colonie mureau câte doi-trei detinuti pe satamâna, iar cadavrele erau aruncate în adevarate gropi comune.
Tot din declaratiile celor patru, a reiesti ca Ion Ficior îi batea pe detinutii care, de foame, mâncau porumb crud de pe câmp, unde munceau, pe cei care nu-si faceau norma, dar si fara motiv, daca aratau tristi sau nu.
Cei patru supravietuitori sunt Ioan Tranculov, Caius Mutiu, Iosif Corpas si Octavian Bjoza.
Ioan Tranculov
Ioan Tranculov este fost detinut politic condamnat la cinci ani de închisoare pentru trecerea frauduloasa a frontierei, iar ultimii doi ani de pedeapsa i-a petrecut la Periprava.
El a povestit prima întâlnire cu Ficior: "Era comandant, dar nu era colonel pe atunci. A doua zi a venit, ne-a încolonat si ne-a întrebat pe fiecare ce suntem. Ce meserie, ce aia, ce aia... Si atunci a început cu înjuraturile si cu bataia... În functie de ocupatie. Unul a zis: «Sunt medic primar». «Da?!» i-a zis asta, Ficior. «Pai, ce pizda ma-tii esti? Ori primar, ori medic?». Si poc, jos cu el! Pe urma altul. Chiar el îi lovea! Apoi, altul a zis: «Sunt rabin!". "Rabin?!» si iar: poc peste fata, cu dosul palmei".
Tanculov mai spunea ca bataia era la ordinea zilei, în special pentru cei care munceau la îndiguiri: "Cei care mergeau la stuf îndiguiau parcelele, ca sa scoata apa. Trebuia sa cari pamânt, cu roaba, mergând pe scândura, pe dig. Când te întorceai, cu roaba goala, veneai pe lânga scândura. Erai obligat sa-ti faci norma - nu stiu câti metri cubi de pamânt. Ei, si atunci, vedeai bataie. Nu batea Ficior, el dirija. Iar caraliii stateau cu bâtele pregatite. Veneai cu roaba pe scândura si îti luai bataia".
Ioan Tranculov a mai povestit ca a vazut cu ochii sai cum doi detinuti, colegii sai de baraca, au fost împuscati de gardieni în timp ce încercau sa fuga din lagarul de la Periprava: "Eram de fata când au fost împuscati doi oameni din baraca noastra. Unul a sarit gardul - fiecare baraca era încercuita cu gard; l-au prins dupa un kilometru si l-au împuscat. Celalalt, tot asa".
Fostul "frontierist", cum se numeau cei care încercasera sa fuga din tara, îsi aminteste ca în fiecare saptamâna mureau câte doi detinuti iar cadavrele erau îngropate direct în pamânt, fara cosciug, fara cruce si, desigur, fara preot.
Caius Mutiu
Un alt fost detinut politic încarcerat la Periprava timp de patru ani, din 1959 pâna în 1963, este Caius Mutiu care a fost condamnat la opt ani de închisoare de autoritatile comuniste pentru "intense activitati contra clasei muncitoare". Caius Mutiu a fost lider al miscarii studentesti anticomuniste din Timisoara, din anul 1956.
"Când am ajuns aveam o forma de dizenterie. Am scapat, totusi, mâncând doar pâine prajita, fara sa mi se dea vreun medicament", spune Mutiu.
Caius Mutiu îsi aminteste de iarna cumplita dintre 1959 si 1960, când jumatate din detinutii politici de la Grind, în numar de aproximativ 570, au decedat. "La Grind, în iarna aceea, erau baraci mari în care stateam cu sutele. În baraca noastra eram 570. Am iesit din iarna doar jumatate dintre noi; ceilalti au murit, din cauza frigului si al mâncarii sub orice critica. Cu totii eram înformetati dincolo de orice limita", a povestit Mutiu.
El mai povesteste cum unul dintre detinuti, care era si doctor, i-a cerut comandantului Ficior sa le dea detinutilor grav bolnavi proteine, dar acesta a refuzat.
"În martie 1960, dupa ce au vazut ca mor foarte multi, au adus un medic legist sa le faca autopsie. La autopsia baritonului Gherman, din Timisoara, am asistat si eu. Era numai piele si os. Eram obligati sa îi ajutam la autopsie. Când mai scoteau un organ, îl aruncau într-o galeata. Daca pica ceva pe jos, noi trebuia sa culegem", rememoreaza fostul detinut.
Cea mai cutremuratoare amintire a sa este, însa, cea privind modul în care mortii erau îngropati. "Faceau o groapa si te aruncau în ea. Fara cosciug, fara cruce, fara preot. Daca erau doi, trei, patru îi aruncau în acelasi loc. Daca era numai unul, atunci numai pe ala îl arunca acolo", a explicat Mutiu.
Mutiu a mai povestit ca a auzit de la unii dintre colegii sai de detentie ca Ion Ficior obisnuia sa alinieze detinutii, culcati pe burta, si sa treaca cu caii peste ei.
"Un prieten de-al meu mi-a povestit ca facea asta. Altii spun ca, de fapt, obisnuia sa sara cu caii peste detinuti. Eu nu l-am vazut, dar asta mi-au povestit cei cu care am fost închis", povesteste Mutiu.
Iosif Corpas
Iosif Corpas este fost detinut politic condamnat la patru ani si jumatate de închisoare pentru trecerea frauduloasa a frontierei, care a stat cinci luni la Periprava, în 1959.
În cele cinci luni a trait, din plin, conditiile inumane la care erau supusi detinutii fiind batut crunt dupa ce a fost prins mâncând porumb.
"Mâncam porumbul crud pentru ca ne era o foame cumplita. Eram legati la ochi, ca sa nu stim cine ne loveste. Un alt detinut, pe care îl cunosteam, mi-a relatat ca însusi Ficior îi lovea pe cei pedepsiti", a povestit Corpas.
Alteori, tortionarul Ion Ficior nu se mai ferea de ochii detinutilor.
"L-am vazut batând, sigur. Chiar în prima zi, când ne-a vorbit noua; unul n-a stat destul de drept si Ficior i-a tras un dos de palma", spune Iosif Corpas.
Dar comandantul nu era singurul care îi maltrata pe detinuti. "Un gardian, David, m-a lovit cu arma, cu bocancii, apoi cu bolovani de piatra; a asmutit un câine lup asupra mea, pentru ca am spus ca nu mai pot cara saci...", îsi aminteste Corpas.
Octavian Bjoza
Octavian Bjoza este fost detinut politic condamnat la opt ani de închisoare, începând din 1958, fiind acuzat ca facea parte din Garda Tineretului Român. A trecut prin toate închisorile comuniste si a ajuns la Periprava în 1960.
Bjoza l-a vazut personal pe tortionarul Ficior lovind detinutii. Spune ca la Periprava mureau câte doi-trei detinuti pe saptamâna. Cadavrele erau îngropate noaptea, la o departare de doi-trei kilometri de lagar, în stufaris.
Îsi aduce aminte ca la subcolonia Bac a mâncat serpi de apa. "Iarna, când gaseam în stare de amortire serpi de apa, îi mâncam cruzi de foame ce ne era. Am si acuma pielea unuia dintre ei", povesteste Octavian Bjoza.
Fostul detinut confirma ca la Periprava mureau, în medie, doua-trei persoane pe saptamâna. Rudele victimelor nu primeau înstiintare ca acestia au murit. Familia era notificata abia la expirarea sentintei. "În patru ani au murit zece persoane din cei de lânga mine. Va spun «lânga mine», în sensul ca mureau cei din paturile de lânga mine. Mureau de foame si de boli", a povestit Bjoza.
Potrivit lui Octavian Bjoza, metoda preferata de tortura de la Periprava era bataia cu bâte de lemn, detinutii care nu îsi faceau norma de stuf taiat fiind nominalizati pe o lista, dupa care erau batuti de gardieni.
Îsi aminteste perfect de comandantul Ficior despre care spune ca a fost cea mai lombroziana figura pe care a întâlnit-o,"adica, o bruta".
"Daca te vedea trist, spunea: "Ce nu-ti convine? Crucea si Dumnezeii tai. Daca aveai fata luminata, asisderea. Te scotea în fata si te batea cu pumnii, cu bocancii. L-am vazut cu ochii mei. Avea o figura de bestie. Visinescu si Ficior erau cunoscuti pentru brutalitatea lor", îsi aminteste Octavian Bjoza.
- Mirela Birsan's blog
- Autentificare sau înscriere pentru a posta comentarii
