Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Increderea porneste din Inima si nu are grad de comparatie

November 12, 2012pnt
Mircea SchiauDragi Prieteni, incep mesajul meu cu un citat din Joseph Joubert care spunea că "Omul mediocru este conducător excelent pentru mulţimi mediocre".
 
Eu spun că Încrederea porneşte din Inimă şi nu are grad de comparaţie. Nu poate să fie decât Absolută ! Orice altceva se numeşte îndoială. Într-o proporţie mai mare sau mai mică.
 
Judeţul in care locuieşti şi formaţiunea din care faci parte sunt importante. Dar mult mai important este să reprezinţi interesele Românilor făcând abstracţie de culoarea politică a acestora. Este esenţial ca eforturile care conduc la iniţierea proiectelor să fie susţinute până la finalizare.
 
Dorim copiilor noştri să crească şi să se dezvolte într-o altfel de Românie  - cu o mentalitate în care inteligenţa şi moralitatea să fie motiv de competiţie.
 
Întreaga echipă de la Gorj (pentru ambele Colegii de Senat) este tânară şi plină de curaj.
 
 www.mirceascheau.com - reprezintă o încercare de prezentare a unui proiect în devenire - ideea că orice iniţiativă benefică la nivel naţional sau pentru comunitaţile locale trebuie sprijinită de toate forţele politice indiferent de apartenenţă.
 
Dacă şi dumneavoastră consideraţi ca această "speranţă" merită suţtinută si promovată si credeţi că este bine sa garantaţi pentru ea şi pentru semnatar, puteţi sa retransmiteţi acest mail catre toţi prietenii care la rândul lor vor retransmite catre toţi prietenii lor care la randul lor.....
 
Cu deosebit respect,
Mircea Constantin Şcheau
Your rating: None Average: 5 (3 votes)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente