Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Gura păcătosului

February 2, 2016Dan Birsan

Mândru că sunt româno-germano-american!
Sunt sătul până peste cap de leorbăitori de meserie și de aceea nici nu mă trăgea ața să comentez cele mai noi evenimente politico-mondene, care l-au avut în prim-plan pe întâiul sas al țării – Johannis cu I. De ziua Micii Uniri și purtând o căciulă cam cât roata căruței lui moș Ion Roată, onor prezidentul nostru a rostit o frază pe care nici măcar un pișpirică de la Văscăuți cu pretenții de politician n-ar fi rostit-o. El ne-a spus tuturor, răspunzând unei provocări, că mai bine este slugă la americani decât la ruși. No, ziceți voi, ce să mai comentezi când auzi asemenea tâmpenie din gura alesului cel mai de soi al neamului? Să spui că l-a luat gura pe dinainte? Să spui că a gândit în nemțește și a răspuns în română? Sau să spui că e un mic Becali în smoking? Nici una, nici alta. Omul este pur și simplu misirupist, ca să folosim accentul dulce moldovenesc. Spuneam eu de mai multă vreme, și acum se confirmă repetitiv, că președintele nostru e mai tare decât fularul vara.

 
Dacă aș fi zis eu că sunt sluga americanilor nu era nicio nenorocire, oricum, sub o formă sau alta suntem cu toții, dar să auzi asemenea enormitate de la președintele țării tale, este impardonabil. Degeaba puneți batista pe țambal după ce a falsat groaznic, măi mamelucilor, ăia de-l consiliați pe sărmanul Iohannis! Unde erați când a strecurat printre alea 20 de vorbe zilnice și fraza asta catastrofală? Nu-l mai lăsați singur, căci cine știe ce secrete mai dă pe goarnă fără să știe. Una peste alta, asta a fost o gafă de antologia politicii dâmbovițene și o să fie speculată la greu mai ales în campaniile electorale viitoare. Presa noastră liberă (precum Nelson Mandela acum 40 de ani) a găsit de cuviință să treacă ușor peste episodul acesta, cel puțin pentru moment.
 
Anunț cititorii acestui blog că am primit câteva oferte pentru a mă reactiva politic, două dintre ele fiind foarte serioase. Mi s-a propus, pe rând, evident, să preiau organizațiile județene a două partide în vederea alegerilor locale din iunie, până atunci fiind obligatoriu de făcut multe lucruri. Experiența m-a învățat că atunci când nu ai mijloace materiale stimulatorii sau mijloace coercitive, leadershipul în politică seamănă a prozelitism și este extrem de dificil. Sunt onorat de propunerile primite și o să mă gândesc atent la toate aspectele înainte de a da un răspuns. Oricum, conducerea oricărei organizații se face cu autoritatea omului ales. Numirea într-o funcție nu poate să fie decât provizorie. Nu doresc interimat decât, eventual, pentru o perioadă scurtă. Mai vedem…
 
Doamne ajută !
Daniel Remus Veres
Your rating: None Average: 5 (2 votes)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente