Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Găina şi mărgica

July 18, 2014Dan Birsan

Daniel Remus VeresS-au scremut până le-a ieşit. PNL !

Nu mai puteam de nerăbdare să aflu ce a ieşit din marea “fâsiune” a celor două partide dornice să ocupe fotoliul prezidenţial şi iată că deznodământul a sosit. Marele partid nou/vechi se va numi PNL (sic!) şi se va concentra pe împărţirea funcţiilor în toate structurile sale. Căci despre vreo schimbare de viziune managerială sau despre alt fel de politică nu poate fi vorba, din moment ce aceste noţiuni sunt străine pentru dinozaurii care ocupă structura la vârf. Mă declar mulţumit de rezultatele “excepţionale” ale negocierilor şi de dispariţia prematură a PDL, partid desprins din FSN. Despre atitudinea lui Blaga putem spune că este una normală, a unui om politic mic dar ambiţios când vine vorba despre autoconservare. De altfel, cei care mă citesc cunosc faptul că am anticipat întocmai ceea ce face Blaga de la ultimele alegeri încoace. Îmi lipseşte un element din toată această poveste şi de aceea cred că este nevoie de circumspecţie în ceea ce priveşte reuşita fuziunii în teritoriu, acolo unde treburile sunt mult mai complicate. În fine, găina Blaga a făcut o mărgică pe care gâscanul german a şi înghiţit-o. Să vedem dacă nu cumva o s-o regurgiteze.

Mă văd dator să comentez puţin episodul întâlnirii de la Cotroceni dintre premier + ministrul finanţelor şi preşedintele României, pe tema reducerii CAS. Întâlnirea a fost una absolut relevantă şi relevatoare pentru cei care au privit-o, fie că sunt familiarizaţi cu politica, fie că nu. Prestaţia complet habarnistă şi halucinantă a celor doi membri ai guvernului m-a făcut să mă gândesc cu groază la felul în care se guvernează în România şi la aşteptările deşarte pe care le au milioane de oameni de la aceşti troglodiţi cocoţaţi în funcţii de asemenea importanţă. Am văzut un Ponta absolut penibil, în nota sa obişnuită, pe care limbajul non-verbal îl trăda în fiecare clipă petrecută acolo. Am văzut neputinţă, incompetenţă crasă, mizerie morală ascunsă în spatele unui tupeu scârbos. De asemenea, am văzut o fetişcană de familie bună care s-a înhăitat cu golanul cartierului şi care a trecut de la Kant la filme porno. Lipsită complet de argumente profesioniste şi profesionale, silfida fostă tocilară dedulcită în ale vieţii vicii, revine după întâlnirea de la Cotroceni cu nişte explicaţii demne de electoratul de la care aşteaptă voturi Ponta şi ai săi. Bleah! Mă apucă sila de îmi vine să folosesc accent londonez pentru a mă face înţeles şi de către Viorel Ponta.

O ştire mai puţin difuzată ne spune că PMP -ul şi-ar dori o fuziune prin absorbţie cu PNŢCD şi nu pot să nu mă întreb când şi unde s-a discutat aşa ceva. Nu spun că ar fi rău să înghiţim PMP-ul dar timpul e scurt şi alegerile bat la uşă. Poate că este cazul să ne poziţionăm clar şi să facem publice deciziile noastre, cât mai degrabă. În ceea ce mă priveşte, vă voi ţine la curent cu orice noutate apare cu referire la viitorul nostru. Mulţumesc pentru vizite!

Doamne ajută !

http://danielveres.wordpress.com/

Your rating: None Average: 5 (2 votes)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente