Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Emigrația - turism a la Ponta

September 4, 2015 — Anonim

Ponta Turcitul - mândria Europei. Știți vorba aceea cu capra râioasă care ține coada ridicată indiferent de situație? Cam așa arată poziția oficială a guvernului exprimată direct de premier, în problema emigrației cu care se confruntă întregul continent. În nota sa obișnuit infantilă, Ponta ne aduce la cunoștință că nu se va opune atunci când vor fi luate cu asalt gările sau orice altceva iar asta din spirit de fair-play. Adică, ne spune turcitul ăsta, este același lucru acum ca atunci când românii au luat cu asalt Europa iar el patrula prin gara din Paris. Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns. Alooo! Domnule Ponta! Românii nu au luat Asia sub asalt iar românii aparțin Europei. De unde până unde grija asta pentru orice doritor de stabilire în România? Are țara noastră resurse pentru a primi în condiții decente mii de emigranți? Oare nu este normal să analizați macro-decizional pe cine primim și pe cine nu? Oamenii care fug de război trebuie și este normal să fie primiți. Dar chiar vreți ca în câțiva ani să auzim rugăciuni la 5 dimineața?

O informație neconfirmată ne spune că fostul președinte al României revine în politică și preia PMP din funcția de președinte. Să fie într-un ceas bun dacă este adevărat și să-l vedem pe tata-mare acolo unde își dorește să fie, dacă mai are țeluri politice! Ceea ce m-a surprins, însă, a fost completarea că sub conducerea sa, PMP nu va face alianțe cu nimeni, dorind să demonstreze că poate să conteze în lupta politică și de unul singur. Eu cred că da, poate să conteze dacă nu primește refugiați precum Ponta și dacă își schimbă radical felul de a comunica odată cu garnitura la vârf. Traian Băsescu mai are multe de spus în politică, dacă dorește să spună, iar eu cred că cine nu îl ia în serios greșește fundamental. Cum spuneam, să fie într-un ceas bun, dacă se confirmă! Se pare că Pavelescu a ratat-o și p-asta. Nimeni nu vrea alianță cu el.

De obicei nu abordez subiecte din politica locală dar astăzi o să vă dezvălui un episod petrecut aseară. Pe scurt, într-o discuție avută cu un național-țărănist vechi, primarul sub control judiciar al Brașovului și-a exprimat dorința de a candida în 2016 din partea PNȚCD. Am râs bine când am auzit dar nu pentru că aș lua în derâdere dorința primarului ci pentru că iau în derâdere putința lui. Păi, nea Georgică fost nea Gheorghiță, acum e bun PNȚCD-ul? Când am făcut prăpădenia aia numită ARD, n-a fost? Crezi că se poate uita ușor cum ne-ai tratat atunci pe toți? În fine, eu nu mai am niciun amestec în deciziile PNȚCD și poate reușești să te mai ascunzi o dată după ochiul partidului. Știi ce cred eu? Eu cred că niciunul de teapa ta nu va mai putea să candideze în 2016, și că a sosit vremea îndreptării. I-auzi! Tichie de mărgăritar ne mai trebuia…Vă salut, dragii mei. Mulțumesc!

Doamne ajută !
Daniel Remus Veres
Posted on septembrie 3, 2015 by danielveres

Your rating: None Average: 5 (5 votes)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente