Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

D.A. suntem opoziţia !

March 18, 2013pnt

Daniel Remus VeresSă fie într-un ceas bun! 16 Martie 2013 ar putea fi data la care Dreapta românească a renăscut sau poate fi o dată oarecare, aşa cum au fost multe în politica post-decembristă. Timpul ne va arăta care este realitatea, dar nu pot să nu mă bucur că a apărut, în sfârşit, proiectul pentru care merită să luptăm. Nu sunt un om care agreează în mod deosebit festivităţile dar ieri am simţit, fără să exagerez, o bucurie sinceră a celor care au participat la lansarea Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr PNŢCD-FC, am simţit clar o dorinţă de exprimare fără echivoc împotriva modului criminal de a face politică a USL. După validarea în CNC a alianţei noastre, am asistat, într-o sală arhiplină, la semnarea Manifestului şi a principiilor noastre comune, de către cei doi co-preşedinţi. Invit pe oricine să privească atent înbrăţişarea dintre M.R.U. şi Pavelescu, ea spune totul despre modul în care decurg lucrurile acum, şi sperăm, pe viitor.

No, nici bine nu ne-am pornit, că au şi apărut atacurile şi ironiile ieftine. Nu comentez declaraţiile lui Blaga, nu merită, dar o să comentez puţin declaraţia broscoiului contabil Nicolăescu. Ne spune ‘mnealui, în stilu-i inconfundabil, că ne-am adunat câţiva nebuni visători şi am pus-o de glume proaste. Instinctiv, zice el, şi aşa şi gândeşte. Îmbătat la maximum de propriile orgasme provocate de propriile declaraţii, semi-oligofrenul ăsta are impresia că se pricepe la politică mai bine decât la sănătate. Păi dacă am asculta noi de toţi exaltaţii din politica românească, ce ne-am face? Chiar am ajuns să primim lecţii de la cel mai tâmpit, cel mai incompetent ministru pe care l-a avut vreodată România? Domnule Nicolăescule, las-o la noi, n-o mai disponibiliza şi p-asta, căci dacă vorbim despre amăgirea electoratului, matale şi PNL-ul sunteţi campioni mondiali. Electoratul nostru se va naşte de acum încolo şi va fi compus dintr-o parte importantă din al vostru. Deja am dovezi când susţin asta iar la următoarele alegeri matale, mister Exaltatus, veţi fi mort politic şi îngropat în propriile gunoaie. Şi încă ceva: vă invit la modul cel mai serios să consultaţi un psihiatru. Nu este în regulă să aveţi plăceri deocheate când vedeţi mulţimi de oameni sau camere video.

Câteva cuvinte despre următoarea perioadă, se cuvine să spun. Pe 20 Aprilie va avea loc Congresul Ordinar al PNŢCD iar până atunci va trebui să facem cunoscută Alianţa D.A. aşa cum este ea. Va trebui să explicăm de ce am păstrat denumirea aceasta deja cunoscută, deşi puţin schimbată. Va fi obligatoriu să colaborăm bine cu partenerii noştri de alianţă peste tot în ţară. Aşteptăm cu interes Convenţia PDL unde sperăm să câştige cel mai bun, fără aranjamente şi fără şicane. Le urăm succes tuturor, chiar dacă unii şi-au exprimat deja părerea despre noi, cei din alianţa D.A. Câinii latră, caravana trece. Nu-i aşa domnule Blaga? Uite că şi ţărăniştii ştiu politică, şi n-ai zice…Salutăm renaşterea Dreptei din România şi ne punem în slujba tuturor românilor, indiferent cu cine au votat. Aşa cum am spus la început, să fie într-un ceas bun!

Doamne ajută !
[Daniel Remus Veres]

Your rating: None Average: 5 (2 votes)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente