Libertate, dreptate şi solidaritate prin responsabilitate, credinţă şi democraţie într-o Românie modernă, prosperă şi fericită.

Clubul Monarhistilor, lansat de Ion Caramitru

March 3, 2013pnt

Ion CaramitruPeste 100 de persoane au parti­ci­pat, sâmbătă dimineaţa, la constituirea Clubului Monar­hiş­tilor Clujeni, care urmează să fie înregistrat ca organizaţie neguvernamentală. Printre cei care au luat parte la eveni­mentul organizat în Biblioteca Centrală Universitară s-au numărat cunoscutul regizor şi actor Ion Caramitru, fostul deputat PNŢCD, Ioan Vida-Simiti, în prezent decan în cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, ori omul de afa­ceri Vasile Morar. Ion Cara­mi­tru s-a numărat printre pri­mii promotori ai ideilor monar­hice după anul 1989, iar în perioada în care era ministru al Culturii a fost la un pas să îşi piardă mandatul, ca urmare a declaraţiilor sale regaliste.

Monarhiştii clujeni au intonat imnul regal şi apoi au prezentat obiectivele noii organizaţii neguvernamentale. Printre acestea se numără acţiuni de informare legate de rolul monarhiei în istoria României, precum şi să manecheze diferite evenimemente importante din istoria României şi din cea a Casei Regale, potrivit www.clujtoday.ro. Ion Caramitru a vorbit şi despre necesitatea de a dezbate cu adevărat forma de guvernământ a României, în contextul în care au început procedurile pentru modificarea Constituţiei. Cunoscutul actor este convins că sprijinul pentru monarhie a crescut semnificativ faţă de anii 1990.

El şi-a adus aminte cum a purtat, fără şanse de reuşită, o bătălie dură pentru a-i con­vin­ge pe cei care au preluat conducerea României după evenimentele din anul 1989 să organizeze un referendum prin care poporul să se pronunţe asupra formei de guvernământ. „Poate că Monarhia ar fi întru­nit un sprijin de maximum 15 la sută, însă ar fi fost un exerciţiu democratic. Acum, cei care modifică legea funda­mentală a statului ar fi fost obligaţi să ne consulte în legă­tură cu schimbarea formei de guvernământ, iar sprijiinul pentru Monarhie ar fi cu mult mai mare”, a spus Ion Cara­mitru. Noul club este sprijinit şi de Mişcarea pentru o Monarhie Constituţională, dar şi de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, care şi-au trimis reprezentanţi la evenimentul găzduit de Biblioteca Centrală Universitară.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/clubul-monarhistilor-lansat-de-ion-caramitru-294321.html
 

Your rating: None Average: 5 (2 votes)

Comenteaza pe Facebook

Comentarii recente