Fiecare conteaza - Inregistreaza-te si vino alaturi de noi

Cautare

Clarificări

July 18, 2011Admin

Să fim îngăduitori cu fomiştii, ei se îmbată şi cu ceai de mentă…
Nu am mai scris de multă vreme, şi asta datorită a două motive. Primul a fost acela că este lună de vacanţă şi politica este pe planul doi sau cinci. Al doilea a fost acela că am aşteptat, la fel ca toţi ceilalţi naţional-ţărănişti, rezultatul înfăţişării de ieri de la Curtea de Apel Bucureşti, un rezultat anticipat de mai mulţi dintre noi, inclusiv de către mine. Aşadar, amânarea de ieri nu aduce nimic nou pe frontul de vest, poate doar puţină visare pentru schimbătorii de barcă, visare pe care o văd preschimbată în coşmar, şi asta cam peste o lună. Sunt informat, că în afară de cei trei combatanţi principali, şi-a făcut intrarea într-un mod din ce în ce mai tupeist, un fost preşedinte al partidului, unul cu afaceri cu prefabricate, nu spui numele, persoană importantă. Vă spun cu toată convingerea şi cu informaţii clare, că el nu face altceva decât să mai scape printre degetele, de altfel bine lipite, câte doi firfirei pentru fomiştii zilei, cu “nobilul” scop de a-şi vedea afacerile puse pe roate, împreună cu adunătura de independenţi faţă de politică numită UNPR. Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi la care dintre UNPR-uri mă refer…Oricum, din rahat nu faci bici, nea Petrică, şi matale ştiţi bine asta (sper că nu mă bănuieşti că fac greşeli de exprimare, e intenţionată “aroganţa”).
Trecând subtil la limbajul de lemn găunos al zilelor noastre, vă informez pe ocolite direct, că victoria noastră este aproape şi nimic nu ne va opri să depunem liste de candidaţi la alegerile locale şi parlamentare de la anul. Asta vă doare cel mai tare, nu-i aşa domnilor cu treizeci de voturi luate prin oraşele şi comunele patriei? Ei bine, nu veţi mai avea ocazia să faceţi partidul de râs cu scorurile aiuritoare şi penibile obţinute, asta datorită grijii noastre pentru ceea ce nu mai trebuie repetat. “Pedigree-ul” unora care au distrus partidul atunci când el se afla pe primul loc în politica naţională nu mai este un avantaj şi nu o să mai fie, cum nici vechimea în partid nu dă unora drepturi mai multe decât altora, mai ales în cazul în care răul făcut pe parcurs înclină balanţa.
Le transmit celor care ne susţin că lupta se apropie de final iar ziua de 21 septembrie va fi hotărâtoare pentru ceea ce se va întâmpla în această toamnă cu PNŢCD-ul. Am credinţa fermă că vom învinge şi vom demonstra tuturor că merităm încredere. Nu mai pot să cred în negocieri susţinute între noi doar de dragul de a vorbi, nu mai cred în bunele intenţii ale unora care nu urmăresc decât bună-stare personală, şi poate că odată o să dezvălui ceea ce ştiu despre protagoniştii luptelor din ultimii ani pentru conducerea partidului. Personal pot fi acuzat că nu am rămas lângă Pavelescu până la capăt, dar şi acuza aceasta poate fi uşor demontată prin argumente de necontestat. Dacă cineva are vreo dovadă că am fost plătit pentru a face echipă cu Eugen Moiescu şi ceilalţi colegi ai noştri, îl rog să o facă publică imediat. Nimeni nu are o asemenea dovadă pentru că fapta nu există, ceea ce nu se poate spune despre alte cazuri pe care le avem în investigare şi care vor ieşi la un moment dat la lumină. Toate la timpul lor, dragii mei, precum şi recunoaşterea noastră definitivă şi irevocabilă. Vacanţă plăcută în continuare, asta în cazul în care mai aveţi din ea.
Doamne ajută!

No votes yet