Un inginer constructor, acum pensionar, îmi povesteşte că se afla la Canal, în timpul lui Dej, ca salariat al unui trust de construcţii şi că lucra cu deţinuţii politici, pe care nu avea voie să-i privească. Unul dintre condamnaţi se numea Corneliu Coposu şi, cu toate că nu l-a văzut niciodată la faţă, şi-l aminteşte foarte clar, din descrierile gardienilor. Era un bărbat atletic, un fost bărbat atletic, care, deşi slăbise groaznic, avea în continuare o rezistenţă ieşită din comun. Un deţinut trebuia să sape zilnic opt metri cubi de pământ, ceea ce reprezenta o normă nerealizabilă de un om obişnuit, prost hrănit şi îmbrăcat în zdrenţe. Cu mari eforturi unii prizonieri săpau doi-trei metri cubi şi încasau bătăi cumplite pentru neîndeplinirea „planului”. Corneliu Coposu săpa cei opt metri cubi ai săi, iar apoi îi ajuta şi pe alţii. „Mi-am închipuit întâi, povesteşte inginerul constructor, că el voia să obţină o reducere de pedeapsă, printr-o comportare bună. Am înţeles însă în scurt timp că nu se afla în situaţia de a spera la aşa ceva, fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă”.

Oameni de felul lui Corneliu Coposu se nasc rar într-o ţară şi sunt primii vânaţi atunci când ţara respectivă ajunge sub ocupaţie străină. Aşa cum un ucigaş caută să înfigă cuţitul exact în inima victimei, ocupantul loveşte în ceea ce are mai bun poporul învins de el.

Cu aceeași ură au fost tratați după instaurarea comunismului toți membrii PNȚ care au făcut în total 1.000.000 de ani de închisoare numai pentru că au fost membri ai PNȚ.

PNȚ a renăscut după 1989, sub sigla PNȚCD, datorită împrejurării norocoase că marele om politic Corneliu Coposu se afla încă în viață.

În 2000, când comuniștii au pus din nou mâna pe putere, au profitat josnic de încetarea din viață a lui Corneliu Coposu, și au relansat acțiunea de asasinare politică a acestui partid. Timp de 14 ani, PNȚCD a fost ținut în afara Parlamentului, prin metode de dezinformare și de propagandă preluate de la fosta Securitate. În toată această perioadă membrii PNȚCD au dat dovadă de o rezistență morală ieșită din comun, rămânând fideli unui partid care nu le putea oferi niciun privilegiu. Am fost și eu, Alex. Ștefănescu, alături mereu de acest partid, deși nu mă interesează absolut deloc cariera politică. Dar mă interesează soarta României și PNȚCD este esența însăși a spiritului românesc.

Aurelian Pavelescu este primul președinte al PNȚCD de după Corneliu Coposu care a reușit, cu eforturi supraomenești, cheltuind din propria lui viață, să declanșeze o renaștere a partidului. Mii de tineri – mii, nu sute – s-au înscris numai în ultimele luni în acest partid.

Ar fi infinit regretabil, dragi prieteni de pe facebook, să nu susțineți, prin votul vostru, acest partid. Nu e un partid ca oricare, e partidul al cărui membru ar fi fost și Eminescu dacă ar fi trăit azi.

articol de Alex Ștefănescu