Am citit cu oarecare interes - care interes a sfarsit in a se transforma in dezamagirea ca ceea ce speram ca va fi o serioasa analiza sociologica s-a dovedit a fi un fel de text anti-monarhist care propaga idei de o factura oarecum mediocra - niste opinii despre monarhia constitutionala si Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei.
Casa Regala isi face PR. Politicienii care nu mai fac doi bani sunt iubiti - Interviu Alfred Bulai
Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a transmis cu prilejul Zilei Regalităţii un comunicat în care anunţă că partidul său solicită „în mod solemn, revenirea la Monarhia Constituţională, prin organizarea unui referendum cu privirea la forma de guvernământ". Mesaje de 10 mai au fost transmise şi de alţi politicieni, între care s-au numărat premierul Victor Ponta şi liderul PC, Daniel Constantin.
De vreo două săptămîni se îndesesc ştirile în privinţa modificării Constituţiei. E logic să se întîmple aşa. Dacă USL nu reuşeşte să schimbe legea fundamentală în acest an, nu se va mai putea face prea curînd. 2014 e din nou an electoral. L-am auzit pe primul ministru Victor Ponta că nu le va da drumul parlamentarilor în vacanţa de vară pînă cînd nu vor da gata proiectul de revizuire. Se va lucra zi lumină, astfel încît documentul să fie gata.
Fostul suveran al României, regele Mihai, împlinește astăzi 91 de ani. Aniversarea ultimului șef de stat în viață din vremea celui de-al doilea război mondial vine pe fondul relansării în unele cercuri politice românești a ideii monarhice. Relatează de la București Sabina Fati.
Începând cu anul 1840 în Principatele Române s-a născut ideea unui imn național ce se cânta mai ales la festivitățile oficiale unde apărea domnitorul țării. În anul 1862 s-a organizat un concurs pentru Imnul de Stat al României. A fost reținută piesa „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei-Sale Prințul Domnitor” scris de Eduard Hübsch.
1914 - Ferdinand I, nepotul şi succesorul lui Carol I de Hohenzollern, a depus jurământul ca suveran al României. Încoronorea sa ca rege al României Mari avea să fie oficiată opt ani mai tîrziu, la data de 15 octombrie 1922, în Catedrala Nouă din Alba Iulia.
romania.jpg" style="width: 300px; height: 200px; margin: 5px; float: left; ">Nicolae, nepotul direct al Regelui, care ar putea deveni noua imagine a monarhiei autohtone nu a fost crescut şi educat pentru a juca un rol politic major, aşa cum şi-ar dori bunicul său, dar vine dintr-o altfel de lume decât politicienii români ahtiaţi după bani, case şi putere.
Aurelian Pavelescu, vicepreședintele PNȚCD, a declarat, miercuri, la emisiunea "Ultimul cuvânt" difuzată de B1 TV, că monarhia este și a fost mereu cea mai bună politică pentru România.
"Noi credem că regimul politic monarhic este unul mai potrivit și a fost pentru România", a declarat vicepreședintele PNȚCD.
În ceea ce privește prezența Regelui Mihai în Parlament, de pe 25 octombrie, și asupra speculațiilor cum că fostul rege va cere revenirea României la monarhie, invitatul a spus că această inițiativă ar cere o dezbatere serioasă.
Aveţi în faţă o filă din istoria militară a României. De fapt, un întreg catalog. Un veteran de război care anul acesta împlineşte 97 de ani. Dar secolul pe care aproape că îl încheie nu-l doboară: are ochii ageri, pronunţă cuvintele clar şi hotărât, iar când atinge o temă importantă pentru el - căci nu-şi uită firul povestirii! - trânteşte cu palma în masă. Generalul locotenent în retragere Nicolae Sebastian a copilărit în vremea lui Ferdinand, cu amintirea lui Carol I încă proaspătă.