Personal pot sa inteleg ca ati dorit si doriti puterea politica, dar nu sunt de acord sa va manifestati in termenii exemplului lui Ion Iliescu. Ingrijorator pentru viitorul partidului este atitudinea de lider al unui partid istoric crestin si democrat prin care vreti sa va erijati in parinte grijuliu al tinerei societati civile.
Subiect de discutie. Se incearca azi un nou reviriment al nationalismului, dupa esecul formulelor anilor 90 si chiar a celor recente. De la cele legionare, legionaroide, peremiste sau pepedediste, dar si alte manifestari in spatiul civic. Se spune: acum e momentul, cand criza sociala, cea economica si a autoritatii statului sunt serioase, s-au suprapus intr-un mod periculos, creand premisele manipularilor din zona extremelor. Tendintele au fost si chiar si sunt incurajate, probabil, din zona serviciilor secrete, tocmai pentru a fi tinute sub control sau, mai bine zis, controlate pe de-a-ntregul.
Afirm, inca o data, ca PNTCD este cel mai important brand si cel mai important partid din tara, ca suma de principii si de valori. Neatins de coruptie sau compromisuri. Nu mi-am asumat niciodata merite. A venit vremea sa mi le asum.
Asist interzis la spectacolul sinistru al sfartecarii clasei politice si, impreuna cu ea, a statului insusi. Am aproape o revelatie: toti sunt vinovati. Nu cred sa existe precedent in istoria lumii civilizate, de la care incercam sa ne revendicam. Nu cred sa mai existe solutii sau paleative. Mai am o singura motivatie: am reusit sa reasez, asa cum am putut, un PNTCD neatins de coruptie si de orice fel de suspiciune sau compromis. Mai mult nici ca puteam sa fac. Cati vor sti si vor pretui acest lucru? Vom gasi resurse de incredere si speranta sa mergem mai departe prin acest hatis al parbusirilor?
Partidul National Taranesc Crestin Democrat il invita de domnul Traian Basescu intr-un proiect politic comun, alaturi si de alte forte politice si civice, pentru constituirea unei platforme de centru-dreapta, in scopul castigarii alegerilor generale din 2016.
PNTCD il invita pe Traian Basescu, pentru realizarea unei platforme politice comune
COMUNICAT Privind poziția PNȚCD pentru turul al II-lea al Alegerilor Prezidențiale din 16.11.2014
Comitetul Naţional de Conducere al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat a hotărât să nu susţină niciunul dintre candidaţii la preşedinţia României intraţi în turul doi, d-nii Victor Ponta şi Klaus Iohannis.
Hai sa o luam de la capat cu macovistii, sa le spunem si altfel! Pentru ca, iata, nu se lasa. Nu au argumente, nu au idei, nu au decenta, nu au stiinta despre dreapta. Dar, nu si nu! As putea sa ma abtin, ca, oricum, nu cred ca pot intelege.