Este prea frumoasa aceasta relatare (ca o poveste), pentru a nu o mai citi inca odata (acum, la 24 de ani de la plecarea parintelui Arsenie la cele vesnice).
I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca.
A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni.
Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie.
Postul e vechi si începe o data cu omul. E prima porunca de stapânire de sine. Postul si rugaciunea sunt doua mijloace prin care curatim firea de patimi. Toti oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu si-au smerit sufletul cu rugaciune si post. Si Iisus a postit 40 de zile, punând postul începatura a vestirii împaratiei lui Dumnezeu, desi Lui nu-I trebuia, fiind nepatimas. Temeiurile mai adânci ale postului si rugaciunii le gasim tot la Botez. Adâncul fiintei noastre se îmbraca în Hristos.

Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei. I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit.
In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Ambii iubeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: “Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.” In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: